Primarul Municipiului Constanța, Decebal Făgădău, i-a convocat pe consilierii locali, mâine, 31 mai, de la ora 13.00, la sala "Remus Opreanu" a Palatului Administrativ în cadrul ședinței ordinare a acestei luni. Pe ordinea de zi se află 38 de proiecte de hotărâre.
Printre altele, aleșii vor aproba contul anual de execuție al bugetului local pe anul 2016 și execuția bugetului local pe trimestrul I a acestui an.
De asemenea, se va aproba rectificarea bugetului local pe anul 2017. Tot pe parte economică urmează să se ia în discuție bilanțul contabil al RATC Constanța pe anul 2016 dar și situația financiară anuală armonizată la data de 31 decembrie 2016 a RADET Constanța.
Un alt proiect ce vizează cetățenii municipiului Constanța face referire la stabilirea retroactivă a prețului local de furnizare a energiei termice în sistem centralizat. Potrivit propunerii, începând cu data de 1 mai 2017, acesta este de 419,88 lei gigacaloria.
Pe ordinea de zi se mai află și proiectul de hotărâre privind suplimentarea fondurilor financiare acordate până acum din bugetul local, pentru susținerea activității sportive a Asociației Handbal Club Dobrogea Sud Constanța, în anul competițional 2016-2017. Concret, în visteria HC Dobrogea Sud Constanța ar urma să mai ajungă încă un milion de lei, pe lângă cei 6.400.000 lei primiți până acum. De asemenea, consilierii locali vor aproba repartizarea unor spații de locuit construite de ANL în regim de închiriere unor persoane din Constanța.
În ceea ce privește protecția socială, aleșii locali vor trebui să decidă dacă sunt de acord sau nu cu transmiterea în folosință gratuită către Serviciului Public de Asistență Socială Constanța a unui imobil situat în municipiul Constanța.
Concret, este vorba despre transmiterea în folosință gratuită, pe durata existenței construcției, a pavilionului pentru pensionari situat în municipiul Constanța, parcul Viitorului, situat pe strada Caraiman.
În altă ordine de idei, după două încercări nereușite, primarul Decebal Făgădău își încearcă, din nou, norocul în fața liberalilor din Consiliul Local Constanța.
Drept urmare, în cadrul ședinței de mâine, el va prezenta trei proiecte ce vizează solicitările ce urmează să fie formulate către Guvernul României de emitere a unor hotărâri pentru transmiterea Stadionului Farul Constanța, Stadionului Rugby Farul Constanța, Complexului Sportiv "Badea Cârțan" și Bazei Sportive "Triunghi" către administrația locală.
Concret, este vorba despre transmiterea acestora din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Tineretului și Sportului (MTS) în domeniul public al municipiului Constanța și administrarea Consiliului Local Municipal (CLM) Constanța.